sâmbătă, 15 mai 2010

CICLUL POVESTI TERAPEUTICE:

CASA SUFLETULUI

Un bătrân tâmplar se afla în pragul pensionării. Era încă în putere de aceea patronul său îl mai dorea la lucru în echipa sa. Cu toate acestea bătrânul era hotărât să se retragă, pentru a duce o viaţă mai liniştită alături de familie. Renunţa la un salariu bunicel dar prefera liniştea. Cu părere de rău pentru pierderea unui meşter aşa de priceput , patronul îi ceru să mai construiască doar o singură casă. Bătrânul acceptă, însă nu mai punea suflet în ceea ce făcea. Chemă ajutoare nepricepute şi folosea scânduri nepotrivite. Si lui îi era ruşine de cum arăta ultima lucrare. Când în cele din urmă o isprăvi, patronul veni să o vadă. Ii dărui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i :
- Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine !
Tâmplarul rămase uimit. Ce mare ruşine! Dacă ar fi ştiut că îşi construieşte propria casă, atunci ar fi făcut-o cu totul altfel.

MORALA :
Aşa e şi cu noi. Ne construim vieţile, punând în ele, adeseori, nu tot ceea ce e mai bun. Apoi, cu uimire, realizăm că trebuie să trăim în casa care tocmai ne-am construit-o. Dacă am putea-o reface, am face-o mult diferită. Insă nu ne putem întoarce înapoi.
Ia aminte!
Tu eşti tâmplarul vieţii tale. In fiecare zi baţi un cui, aşezi o scândură sau ridici un perete. Viaţa e întocmai cum ţi-o clădeşti. Alegerea pe care o faci azi zideşte casa în care vei locui mâine. Deci, nu uita: ce faci, te face!