CICLUL POVESTI TERAPEUTICE:

MARTURIA UNEI LUMINARI

M-aţi aprins şi vă uitaţi gânditori la lumina mea. Simţiţi bucurie în suflet ? In mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând, am devenit mai mică.

De fapt eu am doar două posibilităţi: prima, e să rămân întreagă, asta ar însemna să nu fiu aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu; a doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă dăruiesc chiar pe mine însumi, asta e mult mai frumos decât să rămân rece şi fără rost.

Si voi, oamenii, sunteţi la fel, când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiţi lumină şi căldură, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să dăruiţi iubire, adevărul, bucuria şi încredere.

Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici, înlăuntrul vostru e mereu lumină. Gândiţi-vă cu pace în suflet că sunteţi ca o lumânare aprinsă.

Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puţin. Dar dacă suntem împreună, lumina şi căldura sunt mai puternice.

SI LA VOI OAMENII E TOT ASA „ IMPREUNA LUMINATI MAI MULT ”