CE VREI SĂ-ŢI ADUCĂ MOŞ CRĂCIUN ?

Aceasta este o întrebare care ne urmăreşte în fiecare an înainte de Sărbători şi care îşi capătă forma potrivită, la timpul trecut, după trecerea sărbătorilor: “Ce ţi-a adus Moş Crăciun?”. Oare de ce nu punem niciodată întrebarea în sens invers:
“Noi ce ii aducem lui Moş Crăciun?” sau ” Ce ar vrea Moş Crăciun să primească de la noi?”, “Ce avem noi să ii oferim lui Moş Crăciun?”

De ce aşteptăm, de atâta vreme, doar să primim? De ce aşteptăm să ni se aducă ceva? Noi ce punem, din sufletul nostru, în aceste Sărbători? Noi ce oferim, în această perioada, din fiinţa noastră? Oare ne este fiinţa noastră, măcar în această săptămână, de dimineaţa până seara, un canal prin care trece bucuria şi iubirea pe care o aduce Crăciunul pe Pământ?

Aşa că m-am hotărât să scriu o scrisoare.


Dragă Moşule,

Te rog să mă ierţi că anul acesta stric tradiţia, dar am simţit nevoia să nu mă mai concentrez pe ceea ce vreau să primesc, ci pe ceea ce vreau să ofer. Ţie şi celor din jurul meu.

Ţie vreau să-ţi ofer o îmbrăţişare şi puţină odihnă, pentru că trebuie să fie tare obositor să auzi în fiecare an cum oamenii îşi doresc lucruri de care nu au cu adevărat nevoie. Si să asculţi clasificările care distrug multe sufletele de copii: ai fost cuminte, ai fost rău, ai fost obraznic…

Iar celor din jur…

In primul rând, vreau să le cer iertare că nu le-am oferit, în fiecare moment în care am fost alături de ei sau m-am întâlnit cu ei “întâmplător”, cele mai bune lucruri pe care le purtam în mine în acel moment. Că am căzut, în sufletul meu, în nemulţumire, invidie, cruzime, vinovăţie, critică…şi multe alte sentimente care ucid iubirea.

Vreau să le spun tuturor că nu aş putea să-mi trăiesc viaţa fără prezenţa lor, astfel
încât evoluţia mea să capete un sens şi rănile mele să se poată vindeca.

Si vreau să-i asigur pe toţi că sunt o părticică din mine, pentru că îi recunosc în comportamentul meu şi în sufletul meu, pe fiecare în parte. Pe cei pe care i-am văzut doar o data şi am ştiut că avem multe de făcut împreună sau pe cei pe care i-am văzut de mai multe ori şi i-am respins.

Aş mai vrea să le spun că vreau să le ofer, de acum încolo, înţelegerea mea necondiţionată. Si vreau să fac asta pentru a-mi răscumpăra greşeala de a pune etichete mult prea devreme unor oameni ale căror poveri îmi sunt total necunoscute. Dacă aş putea măcar bănui greutatea poverilor pe care le poartă oamenii, ştiu că m-aş duce la fiecare dintre ei şi i-aş îmbrăţişa cu cea mai mare dragoste şi compasiune de care am fost capabil vreodată. Chiar şi la cei despre care credeam că sunt răi şi că nu merită atenţia mea.

Ce-aş mai vrea să le ofer? Prezenţa mea alături de ei, în momentul prezent, fără disocierea dintre suflet şi corp, pe care o trăim cu toţii de prea multe ori, dorindu-ne să fim în cu totul altă parte decât suntem. Dorinţa de a alina suferinţele, măcar prin ascultare. Blândeţea din vocea mea şi bunătatea din sufletul meu, chiar şi atunci când rănile mele şi vulnerabilitatea mea m-ar împinge către reacţia cea mai la îndemână: răutatea.

Cam asta aş vrea Moşule, anul acesta. Stiu că e posibil să mă ajuţi să ofer toate acestea. Si îţi mai spun ceva: după ce voi oferi toate aceste lucruri, din adâncul sufletului meu, voi primi mult mai mult decât în anii precedenţi, când umpleam foi întregi cu cereri.

Cu dragoste,

EU

( Tu, cel ce ai citit acestă scrisoare ce crezi ? )