sâmbătă, 3 iulie 2010

POVESTE DE VACANTA

Importanţa iubirii în viaţa noastră

A fost odată o navă pe care se plimbau: Buna Dispoziţie, Bogăţia, Orgoliu, Tristeţea şi Iubirea. Intr-o bună zi, au fost anunţate că nava este în pericol să se scufunde. Imediat toate şi-au pregătit bărcile, căutând să plece cât mai repede. Doar Iubirea a rămas până în ultimul moment. Când nava era pe punctul să se scufunde, Iubirea s-a hotărât să ceară ajutor.
S-a adresat Bogăţiei care avea o barcă luxoasă:
- Bogăţie, mă poti lua cu tine ?
- Nu te pot lua, căci e mult aur şi argint în barca mea şi nu mai am loc şi pentru tine.
Iubirea s-a hotărât să ceară şi ajutorul Orgoliului cu o barcă superbă:
- Te rog, mă poţi lua cu tine ?
- Nu te pot ajuta, Iubire, aici totul e perfect, mi-ai putea strica barca.
Atunci Iubirea a decis să apeleze şi la Tristeţe:
- Tristeţe, te rog, lasa-mă să vin cu tine !
- Oh, Iubire, sunt atât de tristă, încât vreau să stau singură.
Ultima la care putea apela era Buna Dispoziţie:
- Hei, Bună Dispoziţie !
Dar, Buna Dispoziţie era atât de mulţumită de sine, încât nu a auzit când Iubirea a strigat.
Deodată o voce spuse:
- Vino, Iubire, te iau cu mine !
Cel care vorbise era un bătrân. Iubirea se simţi atât de recunoscătoare şi plină de bucurie, încât, după ce au ajuns la ţărm, a uitat să-l întrebe pe bătrân care îi este numele. Iubirea şi-a dat seama cât de mult îi datora şi întrebă Cunoaşterea, ce se afla pe ţărm:
- Cunoaştere, îmi poţi spune cine m-a ajutat ?
- Era Timpul, răspunse Cunoaşterea.
- Timpul ? Dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat ?
Cunoaşterea, plină de înţelepciune, îi răspunse:
- Pentru că: numai Timpul poate fi în măsură să înţeleagă cât de importantă este Iubirea în viaţa noastră.